Ferma de la înălțime: cum funcționează serele puse direct pe acoperiș

de: Paula Artin
26 08. 2020

Grădinile suspendate au fost o adevărată senzație în trecut. Acum revin. Poate inspirat din această nouă tendință, un depozit din Montreal a creat o grădină aflată la înălțime, stabilind recordul pentru cea mai mare fermă urbană.

Deși nu este cea mai evidentă alegere a unei locații pentru cultivarea legumelor organice, în inima celui de-al doilea oraș ca mărime din Canada, Lufa Farms a inaugurat sera cu o suprafață de 15.000 metri pătrați.

Este a patra seră de acoperiș pe care compania a construit-o în oraș. Prima a fost deschisă în 2011 la un cost de peste 2 milioane de dolari canadieni și a reprezentat o inovație în domeniul agriculturii.

De atunci, concurența a început să adopte ideea, inclusiv Gotham Greens, care a construit opt sere pe acoperișuri din New York, Chicago și Denver, și French Urban Nature, care planifică deschiderea unei ferme în 2022 la Paris, transmite agenția AFP.

Un supermarket local din Montreal a oferit, de asemenea, din 2017 o varietate de legume cultivate pe acoperișul său, care a fost “înverzit” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Sistemul alimentar poate fi schimbat

La Lufa, aproximativ 100 de soiuri de legume și plante aromatice sunt cultivate pe tot parcursul anului în recipiente hidroponice căptușite cu nucă de cocos. În fiecare săptămână sunt recoltate suficiente legume pentru a hrăni 20.000 de familii, cu coșuri adaptate pentru fiecare la un preț de bază de 30 dolari canadieni.

Complet automatizată, sera de acoperiș are și un sistem de apă care colectează și reutilizează apa de ploaie, ceea ce duce la economii de până la 90% în comparație cu o fermă tradițională.

Compania vinde online bunuri produse de ferme partenere locale, inclusiv pâine, paste făinoase, orez. Profitabilă încă din 2016, compania privată are în prezent 500 de angajați, cu aproximativ 200 mai mult decât înainte de pandemie. Lufa a înregistrat creșteri de „mai mult de două ori” a vânzărilor sale în timpul pandemiei coronavirus, un salt atribuit livrării contactless.

În prezent, compania lucrează și la electrificarea flotei sale de camioane de livrare și este în curs de a exporta modelul „în diferite orașe din lume”, începând cu Canada și Statele Unite, a menționat Thibault Sorret, purtător de cuvânt al companiei.